Athazagoraphobia

Acolo  unde cândva era liniște acum e gol. Mă uit în jur și totul îmi zice că ar trebui să fie frumos, dar, în sufletul meu nu se simte așa. 6 luni  sunt azi, de când inima mea e închisă  în întuneric, e prinsă în lanțuri. 4320 de ore pierdute pe apa sâmbetei. Nu e nimic, au mai rămas încă 12960 de ceasuri în care să sper, să plâng, să-mi recapăt ființa.. Ăsta e termenul final, așa am auzit și eu de la alții.. Să fiți fericiți voi și pentru mine!

*forever and ever and ever

Astupă-ți urechile ca să nu auzi toate prostiile pe care le scriu. Casa e atât de goală dar, trăiesc prin colțuri amintiri. Le surprind tăcut, cu ochii împăienjeniți și cu dureri de cap. Crezi că eu nu știu? Sufletul meu naiv te induce în eroare, Dar mintea mea gândește mai mult decât ți-ai putea imagina mai mult decât trebuie de asta sunt așa de tristă, mereu... Mâinile mele miros a frământări a dor a singurătate. O să le pun mănuși Să nu mai simt nimic niciunde. Vocea mi s-a încurcat. Ți-am zis să închizi gura ca să nu mă poți vedea!

Respect normele și nu mă abat de la reguli nici în ruptul capului. Fac ce mi se cere, ascult de părinți și de Dumnezeu și mă străduiesc din greu să îndeplinesc cu bine singurul lucru pe care îl am de realizat în aceste momente. După atâta timp de trudă și muncă se pare că nu este de ajuns. M-am aruncat în fața abisului crezând că o să pot face față și că sunt destul de puternică să înfrunt obstacolele singură. Duc lupte grele cu piedicile din jurul meu și mai ales cu mine. Sunt multe lucruri nedrepte pe lumea asta. De când m-am născut le observ. Cumva, nu le las să mă atace, dar când îmi ajung la suflet, se cutremură tot interioru-mi. Liniștită, dar mereu cu dorința de a face ceva, de a schimba lumea, am ajuns să mă lovesc de ziduri greu de spart. Nu am înțeles niciodată ce au cu mine. Lucrurile pe care le am în viață nu le-am obținut ușor. Mereu a trebuit să muncesc mai mult decât cel de lângă mine. Nu știu, așa mi-e firea. Tot ce am căpătat cu ușurință la fel de facil s-a și dus...

Dacă iubești fără să speri        De-a fi iubit vrodată, Se-ntunecă de lungi păreri        De rău viața toată. Și-ți lasă-n suflet un amar        Și în gândiri asemeni, Căci o iubire în zadar        Cu moartea-i sor- de gemeni. Dar vindecarea la dureri        În piept, în partea stângă-i, De-acolo trebuie să ceri        Cuvinte să te mângăi. Acolo afli adăpost        Oricâte se întâmple, Ca ș-un amor care-ar fi fost        Viața ta o împle. Căci un luceafăr răsărit        Din liniștea uitării Dă orizon nemărginit        Singurătății mării. Și ochiul tău întunecat        Atunci îl împle plânsul, Iar ale vieții valuri bat        Călătorind spre dânsul. Și dau cadențe de nespus    ...