duminică, 3 noiembrie 2013

Niciodată nu este un moment potrivit pentru a face lucrul acesta. Nu e nici prea trist, nici prea dramatic, nici prea bine. E doar un loc din care inevitabil, trebuie să plec. Misiunea mea s-a încheiat aici. Încerc, cu pași mici să construiesc altă căsuță, aici. Asta nu înseamnă că uit de unde am plecat, în niciun caz. Doar că, la un moment dat, trebuie să pornim și spre alte direcții. Mă voi întoarce aici, mereu, cu drag și poate voi mai însemna câte o trăire, dar acum, Ciocolatika zice rămas bun. Sper ca praful să nu se așeze prea simțitor peste micile povești, de aceea vi le-am pus la îndemână. Când mi se va face dor, mă voi întoarce, cu siguranță.

Locșorul ăsta mi-a adus cel mai frumos dar posibil pentru un om. De aceea a fost și va rămâne o parte importantă din sufletul meu. Un clișeu dar, aici am crescut și mi-am petrecut momente importante, mai fericite sau mai îndurerate. Și dat fiind că uneori, amintirile sunt tot ceea ce mă mai alină, în cinstea lor mă ridic și zic:

Din sunetul vocii tale aș compune melodii să mă adoarmă în noapte
să mă aline în clipe grele.
Chipul tău îl port aievea în palmă
îl mângâi și îl sărut când îmi e dor.
De brațul tău mă sprijin când mi-e greu
și ochii tăi zâmbesc
când fac copilării..

Da, tu ești încă aici deși ai plecat demult..

Desi ultimul tău cuvânt m-a sfărâmat.
Deși privirea ta mă ocolea
Deși brațul tău e mult prea departe de mine și îmbrățișează pe altcineva
Deși ochii tai...nu-i voi mai vedea în nicio zi.

Vei fi aici.
Pentru totdeauna.






13 comentarii:

  1. Emoționant! Doamne ajută pentru orice gând bun!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut!
    Pentru ca imi place blogul tau, am inceput sa-l urmaresc. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/
    si daca ai placere sa ma urmaresti...
    :) O iarna frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Prea trist. Tine fruntea sa sus sau o sa pierzi tot ce e furmos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am talentul ăsta de a fi prea tristă.
      Sper să reușesc să țin fruntea sus.

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Sunt frumoase, dar triste. Se ascunde ceva mai mult acolo.

      Ștergere
  5. follow me!

    http://lepetitsouriree.blogspot.com.es/

    RăspundețiȘtergere