Iubire în război
O poveste tristă despre doi copii, asta mi-a spus mama în ultima mea noapte dinainte de război . Eu am insistat. Vroiam să-i ascult glasul și să-i simt mâna jucându-se in părul meu brun . Dumnezeu a ales povestea . Ni se întâmplă lucruri în viață pe care de-abia după ce s-au consumat le realizăm cu adevărat sau ajungem să le cunoaștem valoarea lor reală .
Eroii din poveste, EL și EA , trăiau in lumea largă, peste tot unde îi trimitea destinul . Două lucruri m-au impresionat la ei : fericirea si nefericirea lor .Acest paradox pornește de la regina sentimentelor - iubirea .Tot timpul mi-a fost greu să înțeleg, nici acum nu am înțeles și nici nu cred ca voi înțelege vreodată, cum atunci când există iubire pot să își facă loc atât de puternic, paraziți precum îndoiala și neîncrederea .
E puțin șocant ?
Iți trebuie luni, ani să iubești și doar un minut sa urăști .
EL și EA aveau o legătură specială, erau altfel . Se crease o conexiune intre sufletele lor, un fenomen nou și unic în Univers .Să nu te gândești că datorită acestui lucru formau cuplul ideal , dimpotrivă! Momentele frumoase erau trăite cu intensitate maximă, cu dăruire și pasiune, micșorând lumea la un punct aflat în palma lor . Momentele de încercare ( triste ) însă , trăite de asemenea la cel mai înalt nivel, lumea devenind de această dată foarte mare ( uneori prea mare ) , atingerile transformându-se în sentimente negre, iar singurele lucruri care ieșeau la suprafață erau cele rele, păcate pământești, greu de digerat de către om , ușor de înțeles pentru Univers .
Nu m-am temut nicio clipa să-i aflu finalul pentru că el nu există .
Mama se opri o secundă din povestit, dându-mi răgaz să mai visez, moment în care a izbucnit războiul . Stăteam pe strada principală, într-o clădire veche, proprietate a bisericii . Bunicul meu era un om foarte credincios, virtute care mi-a insuflat-o și mie.
Zgomotele puștilor și sunetele provocate de bocancii soldaților alergând fără direcție au înghețat orice mișcare de om, țintuindu-i pe toți grămadă în casele lor, cu obloanele trase și cu spaima în sân .
În ciuda tuturor grozăviilor care se întâmplau în jurul meu, eu mă gândeam la EI, îi simțeam prin apropiere ... Mi-ar plăcea să-mi destăinuie din magia lor .
S-a auzit un țipăt de jos . Am dat repede să vedem ce se întâmplase, mișcare pedepsită cu un glonț in piciorul meu stâng..și îi auzeam orice mișcare și simțeam fiecare gest, insă nu puteam să-i ajung la gânduri, unul dintre marile chinuri ale ființei, în miez de noapte, în frică și în sânge .
Eroii din poveste, EL și EA , trăiau in lumea largă, peste tot unde îi trimitea destinul . Două lucruri m-au impresionat la ei : fericirea si nefericirea lor .Acest paradox pornește de la regina sentimentelor - iubirea .Tot timpul mi-a fost greu să înțeleg, nici acum nu am înțeles și nici nu cred ca voi înțelege vreodată, cum atunci când există iubire pot să își facă loc atât de puternic, paraziți precum îndoiala și neîncrederea .
E puțin șocant ?
Iți trebuie luni, ani să iubești și doar un minut sa urăști .
EL și EA aveau o legătură specială, erau altfel . Se crease o conexiune intre sufletele lor, un fenomen nou și unic în Univers .Să nu te gândești că datorită acestui lucru formau cuplul ideal , dimpotrivă! Momentele frumoase erau trăite cu intensitate maximă, cu dăruire și pasiune, micșorând lumea la un punct aflat în palma lor . Momentele de încercare ( triste ) însă , trăite de asemenea la cel mai înalt nivel, lumea devenind de această dată foarte mare ( uneori prea mare ) , atingerile transformându-se în sentimente negre, iar singurele lucruri care ieșeau la suprafață erau cele rele, păcate pământești, greu de digerat de către om , ușor de înțeles pentru Univers .
Mi-am îndreptat atenția către fereastră. căutându-i pe cer . Eram sigură că îi voi zări la un moment dat, pentru simplul fapt că iubirea învinge .Doi luceferi prinși între lumi cu dorința găsirii unui echilibru .
Nu m-am temut nicio clipa să-i aflu finalul pentru că el nu există .
Mama se opri o secundă din povestit, dându-mi răgaz să mai visez, moment în care a izbucnit războiul . Stăteam pe strada principală, într-o clădire veche, proprietate a bisericii . Bunicul meu era un om foarte credincios, virtute care mi-a insuflat-o și mie.
Zgomotele puștilor și sunetele provocate de bocancii soldaților alergând fără direcție au înghețat orice mișcare de om, țintuindu-i pe toți grămadă în casele lor, cu obloanele trase și cu spaima în sân .
În ciuda tuturor grozăviilor care se întâmplau în jurul meu, eu mă gândeam la EI, îi simțeam prin apropiere ... Mi-ar plăcea să-mi destăinuie din magia lor .
S-a auzit un țipăt de jos . Am dat repede să vedem ce se întâmplase, mișcare pedepsită cu un glonț in piciorul meu stâng..și îi auzeam orice mișcare și simțeam fiecare gest, insă nu puteam să-i ajung la gânduri, unul dintre marile chinuri ale ființei, în miez de noapte, în frică și în sânge .
