Tu ce faci când plouă?

S-a înnegrit cerul, s-a înnegrit și lumea. Tunete și fulgere prevestind furtuna, se ascund toți în colibele lor, strângându-și la piept puii.

Plouă!

Cerul urlă și strigă la ei: Ce ați făcut oameni? Împart bucurie și voi fugiți, atâta bogăție și voi o nimiciți. Dar nimeni nu îl ascultă, nimeni nu îl aude....

Undeva pe-o pajiște verde stă un băiețel, prea departe de casă, prea aproape de cer. Privește picăturile de apă căzând, mai întâi alene peste haina lui, apoi   încețoșându-i imaginea, cu repeziciunea lor. Nu se teme de nimic, natura e mama lui.

O femeie a rămas în parc, pe bancă. Stă cu puiul ei, puiul ei din cer, fiecare atingere a ploii, e o atingere a lui, a copilului cu părul bălai. Nu se teme de nimic, o parte din cer e o parte din ea.

La periferia orașului, o bătrână merge pe străzi. Își caută soțul ce a plecat acum mult timp, pe o ploaie de mai. Înaintează cu greu și cu multă speranță în suflet. Nu se teme de nimic, soarele îi va lumina calea.