marți, 3 aprilie 2012

Ipostaze

Nu îţi mai curg prin vene ca odinioară.  
Nu mă mai auzi la fel ca prima oară. 
Nu mai ascunzi în mine amintiri 
Şi nu mai vezi în ochii mei sclipiri ...

Am fost şi sunt ca orişicare. 

Acum culegi în mine amăgiri şi umpli goluri cu speranţe. Din hop in hop, din baltă în baltă înaintăm spre altă viaţă. Cum am fost? Cum suntem? Cum vom fi? Cerule, ştii tu oare ce ascunde noaptea în timp de întristare? Sunt departe de pământul ăsta, departe de oamenii de lângă mine, departe chiar şi de mine. Alunec uşor spre inexistenţă şi tac şi nu ştiu...şi sper. 


2 comentarii:

  1. si nu stim si speram si speram si speram.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai constiinta existentei care aluneca spre inexistenta. E bine că se culeg amăgirile şi nu se sădesc! :)

    RăspundețiȘtergere