miercuri, 12 septembrie 2012

Două trupuri, două inimi

Mereu te port cu mine, faci parte din trupul meu, deși tu crezi că te-ai rupt. Eu nu am cum să te rup, dragule, eu nu vreau să te mânjesc, am vrut să iubesc cu tine pentru totdeauna, dar pașii tăi sunt prea departe acum de-ai mei. Și deși știu că te-aș găsi, chiar și fără urme, mă opresc în loc pentru că tu nu vrei ca eu să te caut. O să te las să zbori. Poate am să te mai zăresc pe cerul liber, împlinindu-ți visele și fiind fericit. Îți promit că inima mea va fi caldă, în amintirea ta, și dacă lumea o să fie rea cu mine, așa cum mi-ai și zis, o să mă alin cu amintiri. Mi-e sângele amar și pielea tristă, iar sufletu-mi urlă-n singurătate, dar nu mai e nicio treaptă de urcat, așa că stau și îndur. Ai vrea să înduri cu mine? Nu, nu te oblig să îmi simți prezența, doar să te mai gândești din când în când la mine...Poate o să mă mai recunoști într-o bună zi, tot după zâmbetul meu trist, veșnic trist.

Dar asta peste foarte multă vreme ...
Te îmbrățișez cu sufletul pentru ultima oară. Ne-om mai întâlni, trup al meu masculin, în altă viață ...


6 comentarii:

  1. Ce frumos. Absolum mirific. Mai ales acea expresie: " te imbratisez cu sufltul " .
    Si poza e geniala. No coment.

    RăspundețiȘtergere
  2. cat de frumos ai exprimat tristetea...sau sa fie deja resemnarea sufletului tau in fata vietii?

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu siguranta. Sufletele pereche se intalnesc pretutindeni, chiar si cand nu au ochi sa se vada..

    RăspundețiȘtergere
  4. Superb! O recitesc intruna..parca mi-ai luat vorbele din suflet!

    RăspundețiȘtergere