marți, 18 septembrie 2012

În zadar



Te-am scris în versuri de prea multe ori
Durerea mea-i păgână.

Te-am căutat în orice colțișor,
Deja sunt o nebună.

Și nicio veste, niciun semn...
Ești doar un vis, o amintire
Ce mi-a lăsat sufletul pustiu,
În amorțire.






Țintuită cu pieptul de-un zid rece, bătută de vină și regrete, mă regăsesc acum
singură.

6 comentarii:

  1. din pacate, numai singuri reusim sa ne regasim, de fiecare data. fara sa ne dam seama, prezenta celuilalt ne sufoca, si ne impiedica sa ne vedem adevaratul "eu"...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Reusim sa ne regasim si singuri si alaturi de persoana potrivita. De multe ori cel de langa tine te poate ajuta sa iti redescoperi talente, dorinte, te poate ajuta sa te conturezi ca si OM, te poate ajuta sa iti cladesti visele. Dar, stai, gresesc, nu de multe ori, ci de fiecare data.

      Ștergere
  2. Pare atat de trist.Totusi speranta moare ultima,asa ca nu inceta sa speri.Poate se va intoarce odata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E si mai mult decat trist. Si daca speranta a murit demult?

      Ștergere
    2. nu cred ca-i tocmai sanatos sa traim cu speranta ca "poate se va intoarce odata". am trait prea multi ani cu speranta asta si pot sa spun ca nu aduce nimic bun. doar ne adanceste in amaraciune. asa ca mai bine ne spunem "nu se va mai intoarce", ne dam doua palme sa ne revenim si incercam sa mergem mai departe...

      Ștergere