duminică, 2 septembrie 2012

Numai așa pot sta mai mult lângă voi


Iris s-a îmbolnăvit. Acum își măsoară timpul în lacrimi căutându-și loc cât mai departe de ochii lumii, retrăind trecutul, singură. Cu fața palidă, obrajii trași, ochii mari și încețoșați având trupul subțire cu oasele ieșite în afară stă nemișcată pe fotoliu privind în stradă la oamenii fericiți. Îmi vorbește de iarna trecută, cum a făcut față gerului, singură, cum a răzbit prin troiene și a îndurat, cum urmărea din casă fulgii de nea imaginându-și că este afară, în zăpadă și se joacă, cum suspina pe ritmuri de pian... Iris era altfel. 

De ce ați schimbat-o? De ce nu ați iubit-o? De ce ați lăsat-o să moară?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu