sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Nici o speranță

E frig și viscol și străzile-s pustii, iar mintea mea îmi spune că tu nu ai să mai vii dar, inima mea speră, se roagă ca întotdeauna, ca noaptea rece o va încălzi luna și sentimente vechi vor împleti cununa fericelui soare ce ne va încălzi în somnul veșnic, poate...când noi nu vom mai fi.. 


2 comentarii:

  1. Nu cumva in cea mai neagra disperare poti cunoaste intr-un sfarsit speranta? Numai prin suferinta se poate iubi, asa cum numai trecand prin iad poti fi pregatit pentru eden.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să sper că suferința de acum se va transforma într-un final în iubire.

      Ștergere