marți, 5 martie 2013

Descărcare



Am iubit un om. M-a iubit și el. Ne-am împreunat sufletele și trupurile într-un fel bizar, dar cu pasiune. Căile noastre au fost dificile, de multe ori pentru că așa le-am făcut noi să fie dar am depășit obstacole și am trăit momente atât de frumoase că aproape am plâns de mulțumire. M-am atașat de tot. De locurile prin care am trecut, de lucruri pe care obișnuiam să le facem, de momentele de împăcare....au fost multe clipe pe care nu am știut să le apreciez la adevărata lor valoare. Au trecut câțiva ani, nu mulți, și am ajuns într-un moment de cumpănă. Omul pe care l-am iubit și-a luat gândurile și sentimentele și le-a dus departe de mine. A dărâmat puntea dintre noi și a închis orice drum ce mă mai putea duce la el. Nu-l condamn. Nu sunt cea mai perfectă ființă. Dar ce ar trebui să facă un suflet atunci când este respins de cel pentru care s-a dezbrăcat până la os și a iertat oceane de lacrimi? Dar poate nu este menit să le am pe toate. Sufletul mi-e gol. Nu trece o zi fără să vărs o lacrimă. Nu trece o zi fără să mă întreb de ce atâta amăreală. Sunt puține momentele în care reușesc să mă mențin lucidă, mai mereu alunecând pe căi întunecate și amintiri deja prăfuite. Mi-s pierdută, Doamne, și nu mai există cărare de întoarcere. Nu e liniște și totuși e o tăcere morbidă care îmi accentuează singurătatea transfomrând-o într-un tăiș ascuțit ce îmi zgârie neîncetat inima. Nu pot renunța la scris. E tot ce mi-a mai rămas. Alerg cu mare efort după mici șanse de a-mi demonstra că nu e totul piedut. Eșuez. M-am îmbolnăvit de tristețe și nu știu ce m-ar mai putea vindeca acum. Mă chinui să supraviețuiesc. Poate viața a pregătit ceva frumos pentru mine, cândva.


Sper să apuc ziua când ochii mei vor putea privi soarele, din nou.


5 comentarii:

  1. o descarcare frumoasa ce implica tristete , dar si blandete .

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca ar fi sa pun un titlu acestui mesaj ...ar suna cam asa: ...prea târziu este doar la ultima bataie a inimii!
    Am iubit si eu cate un om strain de mine, care nu a dat doi bani pe sentimentele mele si, la fel de pagubos, m-am incapatanat sa raman in relatii in care nu mai erau la mijloc decat ambitii si obisnuinte. Dar intre timp am avut sansa sa inteleg ca nu exista iubire decat acolo unde sunt doi oameni care privesc in aceeasi directie. Ca, din pacate, amorurile inchipuite si injumatatite nu se vor inscrie in marea carte a iubirilor. Ca e nevoie de un barbat, o femeie si o iubire comuna pentru un cuplu, ca e musai sa fie doi pentru un tango. Pentru ca formula “daca tu nu ma vrei, eu te vreau” nu duce, niciodata, la un happy-end, nu-i asa?
    Fii puternica,gandeste pozitiv....si, pana la urma ce inseamna sa fii puternic ? eu ma gandesc ca adevarata putere este sa te arati lumii cu bunele si cu relele tale, cu slabiciunile si cu punctele forte, fara sa iti pese ca te-ar putea judeca cineva...dar nu toata lumea este la fel.O NOAPTE ODIHNITOARE ,SUFLET DRAG !
    Anto'

    RăspundețiȘtergere
  3. Toate trec si toate vin. A trecut... acum vine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa mori din dragoste in dragoste..Nu e aceasta contopirea perfecta dintre Eros si Thanathos ?

    RăspundețiȘtergere
  5. "Cel care te face sa plangi nu-ti merita lacrimile,
    iar cel care le merita nu te va face niciodata sa plangi..."

    Exista atata adevar in aceste cuvinte... Stiu ca este greu. Stiu ca doare pana la absurd. Dar roaga-te sa-ti dea Dumnezeu putere si - desi suna banal - ai sa vezi ca timpul le alina pe toate.

    Ai un talent atat de minunat, scrie despre asta... Scrie o poveste, scrie o nuvela, scrie o carte. Elibereaza-te de tot si pune punct. Incheie acest capitol din viata ta si treci mai departe.
    Ai fi preferat o iubire unilaterala, in care nu esti pretuita la adevarata ta valoare?!
    Poate esti tentata sa spui "da", insa meriti mai mult: meriti sa iubesti si sa fii iubita! Meriti sa-ti acorzi sansa de a merge mai departe. Meriti sa zambesti din nou.

    Astazi,de 8 Martie. Eu iti urez din toata inima La Multi Ani!
    Bucura-te de viata, fata frumoasa!

    RăspundețiȘtergere