luni, 17 iunie 2013

Poate e despre mine, dar poate nu

Respect normele și nu mă abat de la reguli nici în ruptul capului. Fac ce mi se cere, ascult de părinți și de Dumnezeu și mă străduiesc din greu să îndeplinesc cu bine singurul lucru pe care îl am de realizat în aceste momente. După atâta timp de trudă și muncă se pare că nu este de ajuns.

M-am aruncat în fața abisului crezând că o să pot face față și că sunt destul de puternică să înfrunt obstacolele singură. Duc lupte grele cu piedicile din jurul meu și mai ales cu mine. Sunt multe lucruri nedrepte pe lumea asta. De când m-am născut le observ. Cumva, nu le las să mă atace, dar când îmi ajung la suflet, se cutremură tot interioru-mi. Liniștită, dar mereu cu dorința de a face ceva, de a schimba lumea, am ajuns să mă lovesc de ziduri greu de spart. Nu am înțeles niciodată ce au cu mine. Lucrurile pe care le am în viață nu le-am obținut ușor. Mereu a trebuit să muncesc mai mult decât cel de lângă mine. Nu știu, așa mi-e firea. Tot ce am căpătat cu ușurință la fel de facil s-a și dus. Toate clipele de bucurie, amar le-am plătit. Deci, cu ce rost o existență în care mai mult suferi? Dumnezeu a lăsat pe pământul ăsta oameni care au totul, oameni care nu au nimic și încă o categorie, undeva la mijloc. Nu suntem toți plămădiți din același aluat? Vorba poetului. De ce unii râd și alții plâng? Nu judec divinitatea și creația sa. Dar caut răspunsul, de ce e trimis un suflet în lume, dacă mai mult suferă decât să se fericească? Că oricum ar fi, toți avem destinul scris.




7 comentarii:

  1. Ai dreptate, dar parca tin sa te contrazic si sa iti spun ca nu ai dreptate! :)

    Poate ca destinul ne e scris, poate ca nu ne e scris.
    Poate ca divinitatea, asa cum o stim noi, exista, poate ca nu.
    Insa cel mai important "poate" care imi trece acum in minte, este ca POATE noi ne modelam propria fericire! Depinde doar de noi daca alegem sa vedem partea plina a paharului sau partea goala. Depinde doar de noi cum alegem sa traim: cu zambetul pe buze, sau cu lacrimi in ochi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Toti ne dam silinta in viata ca sa reusim. Si poate plangem. Si poate ii vedem pe altii mereu zambitori, dar poate e fiindca se prefac. In fond, daca te prefaci ajungi la un moment dat sa iti crezi propriul joc de teatru, ajungi sa zambesti din instinct, nu din nevoia de a-ti pune o masca. Nu zic ca e mai bine asa. Dar uneori ii poti face gelosi pe cei din jurul tau fiind mereu fericit, iar invidia altora iti umfla orgoliul, iti inspira aroganta si iata: reteta oamenilor-mereu-fericiti :) Asa ca e ok sa iti arati adevaratele reactii, in ciuda faptului ca suntem cu totii actori pe grandioasa scena a vietii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu de ce. M-am intrebat si eu de multe ori. Dar stiu ca imi place cum ai scris.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cititi o carte care va face sa zburati departe, prin alte lumi. Este un roman de dragoste cu o poveste unica in felul ei si descrisa altfel, nu stiu sa exprim cum anume, va las si pe voi sa o descoperiti.

    "Mireasma trandafirilor salbatici" de Sorina Popescu
    http://www.librarie.net/carti/189247/Mireasma-trandafirilor-salbatici

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu ma intreb asta..insa intr-un final vom afla cu totii raspunsul.trebuie sa avem rabdare:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu exista oameni care au totul. Poate ca au ceva ce tu iti doresti si inca nu ai, iar acest lucru te face sa crezi ca ei au totul. Nu exista detinatori al tutror lucrurilor bune si frumoase. Poate par fericiti, dar deep inside ei stiu ca ceva lipseste. Nu stiu, ma gandesc poate ca asa este firea omului. Sa vrei mai mult, sa-ti doresti mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere